Contact

Adresa: Bucureşti, Bulevardul Dacia, nr. 89, sector 2, cod postal 020052

Telefon/Fax: +40-21-318 09 39

E-mail: office@inshr-ew.ro

Calendarul evenimentelor

Linkuri

Media

Comunicate


27 ianuarie 2015- Ziua Internationala a Victimelor Holocaustului

Ziua Internațională a Victimelor Holocaustului

 

În data de  27 ianuarie 2015 se împlinesc 70 de ani de eliberarea prizonierilor din lagărul de la Auschwitz-Birkenau. În contextul ceremoniilor prilejuite de această ocazia precum și a acțiunilor teroriste antisemite de la Paris din zilele de 7-9 ianuarie 2015, în calitate de membru al delegației României la IHRA, Institutul declară:

Astăzi, la momentul aniversării a 70 de ani de la eliberarea lagărului de concentrare de la Auschwitz, cele 31 de state membre şi cele 8 state cu statut de observator din cadrul Alianţei Internaţionale pentru Rememorarea Holocaustului (IHRA), împreună cu cei 7 parteneri internaţionali ai Alianţei, reafirmăm colectiv sprijinul nostru hotărât şi nemijlocit pentru documentul fondator al organizaţiei, Declaraţia de la Stockholm din anul 2000, precum şi angajamentele solemne asumate de guvernele noastre la acel moment. Caracterul unic al Holocaustului va avea mereu o semnificaţie universală pentru noi. Rămânem angajaţi în comemorarea şi onorarea memoriei victimelor Holocaustului, în reafirmarea adevărului istoric dureros pe care îl reprezintă Holocaustul, în condamnarea celor care distorsionează sau neagă Holocaustul, precum şi în combaterea antisemitismului, a rasismului şi a prejudecăţilor îndreptate împotriva populației Roma şi Sinti. Suntem angajaţi în eforturi susţinute de a continua să dezvoltăm cooperarea internaţională în materie de educaţie privind Holocaustul, comemorare şi cercetare  a Holocaustului, precum şi prevenirea unor genociduri viitoare.

 

Cu prilejul Zilei Internaționale de Comemorare a Victimelor Holocaustului, Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România organizează o serie de activități.

 

Iași, 20-21 ianuarie 2015- în parteneriat cu Institutul Francez Iași

 

  1. Marți, 20 Ianuarie, ora 18:00, casa Pogor (Muzeul Literaturii Române):
  • Proiecţia filmului documentar „Pogromul de la Iaşi – după 70 de ani” de Mihnea Chelariu
  • Lansarea albumului fotografic „Pogromul de la Iaşi” de Radu Ioanid, Editura Curtea Veche, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2014

 

  1. Miercuri, 21 Ianuarie 2015, ora 18:00, Galeria Fondane (Institutul Francez Iași)
  • Lansarea cărţii de poezii pentru copii „Bunica-fetiţă şi povestea ei” de Suzana Raweh și Dafna Schoenwald, Editura Curtea Veche, Editura Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, 2014.

 

 

București, 27-29 ianuarie

 

  1. Marți, 27 ianuarie, ora 17:30, Muzeul Țăranului Român, Studio Horia Bernea

Deschiderea oficială a Festivalului de film pe tema Holocaustului, organizat cu sprijinul Ambasadei Statelor Unite ale Americii la Muzeul Țăranului Român, Studio Horia Bernea,  în perioada 27-29 ianuarie 2015.

 

Intrarea este liberă, iar programul filmelor ce vor rula poate fi consultat pe website-ul Institutului www.inshr-ew.ro și pe pagina de Facebook a Institutului (www.facebook.com/InstitutulElieWiesel/ ).

 

  1. Miercuri, 28 ianuarie, ora 10:30- Lauder-Reut Educational Complex

Lansarea cărții pentru copii „Bunica fetiță și povestea ei” de Suzana Raweh și Dafna Schoenwald și a piesei de teatru cu păpuși cu același nume.

 

  1. Miercuri, 28 ianuarie, ora 14:00- Biblioteca Națională a României, etajul I

Sesiunea „Ziua Internațională a Victimelor Holocaustului” organizată de Ambasada Statelor Unite ale Americii în parteneriat cu Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel”, la care vor participa elevi din cadrul Colegiului „Ion Creanga”.

 

Vor susține prezentări: Alexandru Florian, director general al Institutului „Elie Wiesel” și Marjorie Stern, Atașat Cultural al Ambasadei Statelor Unite ale Americii.

 

Sesiune va include și proiecția filmului Struma, regizat de Radu Gabrea.

 

 

Departamentul Comunicare

Elisabeth Ungureanu

E-mail: elisabeth.ungureanu@gmail.com

Tel: 0721.44.32.96